Posted by Carmen | Evenimente

Voi incepe cu sfasitul, pentru ca impresia lasata de acest spectacol se integreaza foarte bine ca deschidere a acestei recenzii. “Dragostea te impinge sa faci lucruri nebunesti”. Asta imi rasuna mie in cap, cand am iesit din cladirea grandioasa a Teatrului “Maria Filotti” din Braila. Iar spectacolul oferit de regizorul nonconformist Radu Afrim, a fost o frumoasa declaratie de dragoste adusa Brailei. A fost nebunia lui, o piesa iesita din tipare dar asumata, care face o radiografie a vietii muzicale actuale a orasului de la malul Dunarii.

Cea mai noua piesa/proiect a lui Radu Afrim, “Suntrack (in cautarea sunetului pierdut intr-un oras cu soare) s-a jucat duminica, 02 octombrie la ora 18, in Sala Mare a Teatrului “Maria Filotti” din Braila.

Afrim, un regizor foarte contemporan si destul de controversat, parca nu s-a mai multumit cu scenariile gasite prin alte parti, asa ca, de data asta, scenariul acestui proiect este scris de el si cumva ne-a dus cu gandul la un alt proiect de-al lui, tot cu muzica live, un omagiu adus Mariei Tanase – “Hai iu iu Nu Hi You You”.

14590250_1409447889070743_6907148341296888607_n

Ceea ce face ca acest spectacol sa fie diferit, este modul in care a fost conceput si realizat. Afrim a batut strazile Brailei si ale satelor de peste Dunare, impreuna cu scenografa Irina Moscu, in cautarea talentelor muzicale locale, avand in dotare o camera de filmat si probabil multa rabdare, toleranta si curaj.

Documentarea a inceput in primavara acestui an, iar rezultatul a constat in zeci de ore de inregistrari si filmari, in cadrul proiectului fiind expuse doar cele reprezentative. In expeditia sa de cunoastere, Afrim a filmat oameni cantand in propriile curti sau pe strada. Un baiat canta manele de puscarie, o familie de etnie rroma canta muzica de pocaiti, un grup de prieteni octogenari canta un cantec trist si pe care cu siguranta nu il voi mai auzi niciodata in alta parte, o babuta dintr-un sat pustiu nu-si poate stapani plansul de dorul si tristetea cu care au lasat-o “copiii plecati in lume sa ingrijeasca alti batrani, dar de noi cine are grija?”.

Toate aceste momente surprinse in periplul de cunoastere, au fost jucate pe scena de actori tineri si foarte tineri, “locomotiva” lor fiind in schimb Alin Florea, un actor versatil, care ne-a demonstrat prin performanta sa ca nu degeaba este unul din preferatii lui Afrim.

suntrack1

 

din-repetitie-suntrack

 

 

 

 

 

 

 

Jucand excelent rolul unui regizor ratat, plin de frustrari si neimpliniri cauzate de respingerea din tinerete de la Conservator, acesta organizeaza un casting la care cheama cativa tineri intalniti peste Dunare, la Smardan si care isi pusesera la status pe Facebook “Feeling drunk in Vama Veche”, si asta doar ca sa para cool prietenilor virtuali. Nota de originalitate si de veridicitate a piesei a fost data de invitatia la casting a unui turc si a unei lipovence (Nadia) si a baiatul ei (Valerica), acestia fiind exact ce au spus ca sunt, adica rapsozi populari, adusi special pentru acest proiect.

646x528

646x404

 

 

 

 

 

 

 

“Am vrut sa fac un spectacol cu oameni ai locului. Ce au in comun toti acestia? Canta. Muzica lor sau a altora. N-am vrut sa acopar toate “sunetele” locului. Si mai ales nu m-am lasat coplesit de gloria trecutului muzical al Brailei. Am incercat sa inteleg oferta prezentului. Si s-o accept” (Radu Afrim).

Nu este cea mai buna piesa a lui Afrim, asta a fost clar pentru toata lumea, el insusi parca recunoscand acest lucru:  “Domnule, dum­nea­ta ai intrat intr-o ar­hi­va de sunete peste care a trecut Du­na­rea de cateva ori si o re­volutie sa cauti un sound­track demult pier­dut, al unui oras pierdut om cu om, casa cu ca­sa?…“ (text din spectacol).

In aceasta piesa, Afrim nu a descoperit doar sunetele Brailei ci a surprins si viata actuala a acestui oras si a imprejurimilor acestuia. O realitate cruda, bruta, pe care acesta nu s-a sfiit sa o prezinte, uneori in note triste, alteori in note de un umor deosebit. Am remarcat dragostea regizorului fata de Braila, prin faptul ca a incercat sa aduca un echilibru intre dezolarea din filmarile sale si veselia si jovialitatea tinerei generatii de pe scena. Probabil este foarte greu sa gasesti ceva pozitiv intr-o lume care isi minimalizeaza valorile si in care ai toate sansele sa mori speranta desi te-ai nascut talent. Dar, Afrim, reuseste totusi sa creeze o imagine nu neaparat optimista dar nicidecum descurajanta, amintindu-ne ca acolo unde exista tinerete si exuberanta, inca mai exista o sansa.

627x0

14593371_10155378076713289_1407729826_n

 

 

 

 

 

 

Despre locatie avem numai cuvinte de lauda, o restaurare cu bun gust, de o frumusete arhitecturala care iti taie respiratia. Chiar glumeam intre noi spunand ca si daca nu s-ar fi jucat nimic pe scena, tot am fi avut ce sa vedem, detaliile si motivele din Sala Mare lasandu-ne cu gura cascata pe tot parcursul serii.

14555565_10155378076718289_157472515_n 14619970_10155378076733289_1134584622_n

 

 

 

 

 

Personalul Teatrului “Maria Filotti” a dat din pacate impresia de angajati sezonieri, nefiind inca familiarizati cu stilul regizorului Radu Afrim, desi acesta a creat numeroase spectacole aici. Spun asta pentru ca, dupa ce s-a permis accesul spre sala, ne-am simtit ca la curse, fiind zoriti si chiar certati de cateva angajate pentru ca ne miscam prea incet si ca actorii sunt deja pe scena.  Ceea ce nu stiau acestea este faptul ca actorii nu erau deja pe scena intamplator. Este nota personala a regizorului, care introduce spectatorul direct in atmosfera piesei, in momentul in care acesta intra in sala.

Radu Afrim este genul de regizor pe care ori il iubesti, ori il urasti. Cale de mijloc nu exista.

Multumim Amara Ibanescu pentru recomandare si Teatrului “Maria Filotti” din Braila pentru o seara plina de bun gust, frumusete si viata!

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *