Miercuri, 9 mai 2018, am petrecut o seara de exceptie in compania lui Alexandru Andries si a invitatilor sai, Ioana Mintulescu si Sorin Romanescu.
Concertul a avut loc intr-o locatie de poveste, la Espace Minoux, Bucuresti, un spatiu de evenimente cu sarm, galerie de arta, gazda pentru intalniri private, concerte acustice, seri gurmande, ateliere tematice, degustari de vin si povesti. Descrierea nu poate reda in totalitate atmosfera placuta care te imbratiseaza inca de la intrare. Multumim pe aceasta cale domnului Razvan Voiculescu pentru gazduire si pentru toate bunatatile pregatite special pentru cei 35 de invitati, sau altfel spus, pentru cei 35 de prieteni ai lui Andries.
Dupa ce ne-am rasfatat papilele gustative cu gustari si vinuri fine, Alexandru Andries, Ioana Mintulescu si Sorin Romanescu ne-au amintit prin intermediul muzicii ca uneori e bine sa ne oprim, sa ascultam, sa radem si sa ne amintim de sufletele noastre.
Multumim in mod special prietenului nostru Bogdan Mihai care a facut posibila aceasta seara inedita si speram ca in curand sa putem fi partasi la astfel de evenimente si in orasul nostru drag si iubit.